Biblioteca Parlamentului a primit un lot de carte despre Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene

Chișinău, 28 februarie 2025 – Biblioteca Parlamentului a primit un lot de cărți despre Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene.

Donația, oferită de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), este alcătuită din 15 seturi cu cele două volume ale Codexului Constituțional (ediția a II-a). Codexul conține varianta actualizată, în limba română, a Constituțiilor statelor membre ale Uniunii Europene, a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, precum și textul Constituției Republicii Moldova. Fiecare Constituție este precedată de o prezentare introductivă, oferind un cadru de referință pentru interpretarea normelor constituționale și fiind un instrument valoros pentru juriști și practicieni în domeniul dreptului constituțional.

La ceremonia de donare au participat Secretarul general adjunct al Parlamentului, Tamara Gheorghița, directorul executiv al IPRE, Iulian Groza, și funcționari ai Secretariatului Parlamentului. În mesajul adresat, Secretarul general adjunct al Parlamentului a subliniat importanța acestei donații pentru consolidarea resurselor informaționale ale instituției, dar și pentru activitatea de documentare a deputaților și a funcționarilor publici. „Constituția este fundamentul oricărei inițiative legislative. Indiferent de contextul în care sunt adoptate actele normative, acestea trebuie să respecte principiile constituționale. Astfel, aceste lucrări vor constitui un sprijin valoros pentru deputați, funcționari publici, consilieri și toți cei implicați în activitatea legislativă”, a declarat Tamara Gheorghița.

28.02.2025 Donație pentru Biblioteca Parlamentului a unui lot de cărți despre Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene

La rândul său, Iulian Groza, directorul executiv al IPRE, a relatat că ediția a II-a a Codexului Constituțional este una revizuită, iar un tiraj de 500 de exemplare a fost donat mai multor instituții publice, biblioteci și universități din țară. „Sperăm că aceste volume vor fi un instrument util pentru juriști, constituționaliști, studenți, dar și pentru toți cei interesați de dreptul constituțional”, a declarat Iulian Groza.

28.02.2025 Donație pentru Biblioteca Parlamentului a unui lot de cărți despre Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene

Ediția a II-a revizuită și actualizată a Codexului Constituțional a fost publicată cu sprijinul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, în parteneriat cu Centrul de Drept Constituțional și Instituții Politice din cadrul Facultății de Drept a Universității din București, în cooperare cu Ministerul Justiției al României și Ministerul Justiției al Republicii Moldova.

28.02.2025 Donație pentru Biblioteca Parlamentului a unui lot de cărți despre Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...