Atelier de creație dedicat copiilor cu sindrom Down, organizat la Parlament
Chișinău, 21 martie 2025 – Parlamentul a organizat atelierul de creație „Soarele din ochii copiilor”, în contextul Zilei mondiale a sindromului Down. Evenimentul, aflat la a doua ediție, a avut drept scop creșterea gradului de interacțiune socială a copiilor cu sindrom Down și evidențierea importanței creării unui mediu în care fiecare copil să se simtă susținut și apreciat.
În cadrul atelierului, „copiii soarelui” și-au pus în valoare creativitatea și, alături de părinții lor, colegii de școală și specialiști în psihopedagogie, au realizat simbolul care îi reprezintă – soarele – expresie a optimismului și afecțiunii pe care aceștia o dăruiesc celor din jur. Copiii, îndrumați de meșterul popular Iulia Laur, au decupat fâșii de hârtie galbenă, pe care le-au aranjat sub forma razelor de soare, creând compoziții pline de viață, culoare și energie molipsitoare.
Alături de copii au fost Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care s-au implicat în procesul de creație, interacționând cu copiii, încurajându-i și susținându-i. Demnitarii au discutat și cu părinții prezenți la atelier, reafirmând angajamentul autorităților de a susține incluziunea copiilor cu sindrom Down, de a le asigura accesul la educație de calitate și la servicii sociale adaptate nevoilor acestora.
„Acești copii ne învață că noi cu toții suntem diferiți, dar egali. Important să conștientizăm că incluziunea începe de la noi, iar fiecare dintre noi putem contribui la acceptarea acestor copii. Ziua mondială a sindromului Down este despre curaj, acceptare și bunătate”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Evenimentul s-a încheiat cu o vizită a grupului de copii și părinți la Muzeul Parlamentului și în sala de ședințe plenare, locul unde se adoptă politici publice menite să sprijine incluziunea și accesul echitabil la educație, sănătate și protecție socială a tuturor copiilor.
La atelier au participat zece copii cu sindromul Down, elevi ai claselor V-IX din instituțiile de învățământ din raioanele Anenii Noi și Ialoveni, precum și din municipiul Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Parlament în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică.
Sindromul Down este o boală genetică cromozomială care afectează aproximativ unul din o mie de copii. Ziua mondială a sindromului Down, marcată anual pe data de 21 martie, este o zi dedicată sensibilizării societății privind importanța integrării și incluziunii persoanelor cu acest sindrom.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


