Asigurarea drepturilor unui grup de cetățeni la identificarea de stat, discutată la o ședință organizată pe platforma Comisiei drepturile omului și relații interetnice
Chișinău, 11 octombrie 2023 – Comisia drepturile omului și relații interetnice a desfășurat o ședință cu părțile interesate de subiectul asigurării protecției drepturilor fundamentale ale unui grup de cetățeni la identificare de stat. În particular, s-a discutat despre alternativa documentării prin buletinul de identitate provizoriu pentru persoanele care, din motive religioase, refuză să primească numărul de identificare de stat (IDNP) și oricare alt semn mecano-lizibil în actul de identitate.
Scopul acțiunii este de a verifica cum se implementează unele prevederi ale Legii nr.273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, precum și a cadrului normativ conex prin prisma respectării demnității ființei umane, a libertății religiei, a libertății gândirii și a opiniilor, precum și a libertății de conștiință.
Ședința comună s-a desfășurat ca urmare a sesizărilor parvenite în adresa Comisiei și a audienței cetățenilor. La ea au participat reprezentanții grupului de cetățeni vizați, precum și reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, ai Agenției Servicii Publice, ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Consiliului pentru Egalitate.
Urmare a discuțiilor, s-a decis că părțile interesate vor găsi soluții amiabile la problema vizată, care vor fi examinate în cadrul următoarei ședințe a Comisiei drepturile omului și relații interetnice.
Totodată, Comisia drepturile omului și relații interetnice va monitoriza continuu în ce măsură autoritățile publice responsabile vor asigura respectarea drepturilor cetățenilor care din motive religioase refuză să primească numărul de identificare de stat (IDNP) și oricare alt semn mecano-lizibil în actul de identitate.
Comisia drepturile omului și relații interetnice