Agenții economici care investesc în dezvoltarea sportului vor beneficia de facilități fiscale – inițiativă legislativă a PDM

Deputații Fracțiunii PDM, Radu Rebeja, Monica Babuc și Igor Vremea au înregistrat în Parlament o inițiativa legislativă privind atragerea investițiilor și stimularea agenților economici care contribuie la dezvoltarea sportului.

În acest scop, se propune efectuarea unor modificări în legislația fiscală, care să permită deducerea în scopuri fiscale a donațiilor sub formă de mijloace bănești oferite de agenții economici pentru cluburi sportive, școli sportive și federațiile sportive naționale, în mărime de până la 20% din venitul impozabil.

Prin aprobarea acestor modificări, se urmărește crearea unui cadru fiscal favorabil pentru a susține agenții economici care contribuie la dezvoltarea sportului. Investițiile mediului privat în crearea infrastructurii necesare dezvoltării sportului vor asigura, totodată, creșterea bunăstării populației prin prisma sănătății, vieții sociale, dar și economice.

Fracțiunea parlamentară PDM

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...