Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone s-a întrunit în sesiune

Chișinău, 14 decembrie 2020 – Cea de-a VI-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone și-a început lucrările, în regim online.  

Reuniunea este prezidată de cei doi copreședinți ai Adunării Parlamentare – deputatul Chiril Moţpan și Vicemareșalul Seimului Republicii Polone, Ryszard Terlecki.

Din partea Republicii Moldova mai participă membrii delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Moldovei și Poloniei, Oleg Lipskii, Adrian Lebedinschi, Efrosinia Grețu, Igor Himici, Octavian Țîcu, Dumitru Alaiba.

Copreședintele Adunării din partea Poloniei, Ryszard Terlecki, a menționat în cuvântul său de salut că întrunirea de astăzi este foarte importantă pentru planificarea colaborării ulterioare a parlamentarilor din cele două țări.

Potrivit Vicemareșalului Seimului Republicii Polone, relațiile vechi istorice dintre Polonia și Moldova, dar și cele din ultimii ani au fost foarte bune și este importantă dezvoltarea acestora și în continuare.

Ryszard Terlecki a subliniat că Polonia mereu va sprijini apropierea dintre țările noastre, iar fundamentul relațiilor bilaterale vor fi raporturile comercial-economice, colaborarea în domeniile agroindustrial, vitivinicol, turistic, etc.  

Deputatul a îndemnat Republica Moldova să profite de oportunitățile de colaborare oferite în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, în special în ce privește tradițiile, cultura, identitatea națională.  

Copreședintele Adunării din partea Moldovei, Chiril Moţpan, a salutat reluarea activității  Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone, după o pauză de doi ani – perioadă în care s-au acumulat multe chestiuni ce urmează a fi discutate, inclusiv în cadrul reuniunii de astăzi.

Deputatul a subliniat că Republica Moldova acordă atenție deosebită cooperării parlamentare moldo-polone, iar autoritățile țării noastre apreciază susținerea oferită parcursului european al Moldovei, asistența pentru dezvoltare, contribuția la armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene.   

Republica Polonă este un partener de încredere al Republicii Moldova, inclusiv în cadrul organizațiilor internaționale, fiind unul dintre inițiatorii Parteneriatului Estic – platformă importantă de dezvoltare a raporturilor la nivel bilateral, regional și european, a subliniat Chiril Moțpan.       

Adunarea Parlamentară Republica Moldova – Republica Polonă este un organ consultativ interparlamentar, constituit în vederea elaborării punctelor de vedere comune privind proiectele ce reprezintă obiect de interes bilateral. Adunarea se întrunește în sesiuni plenare, care se convoacă o dată pe an, alternativ în Republica Polonă şi Republica Moldova. Ultima reuniune a Adunării Parlamentare a avut loc la Chișinău, în perioada 23-24 iulie 2018.

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone a fost constituită în iulie 2011.

Totodată, în cadrul Parlamentului Republicii Moldova funcționează Grupul de prietenie cu Polonia, din care fac parte 36 de deputați și care este condus de deputatul Oleg Lipskii.  

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More