A doua sesiune a Taberei parlamentare online a început astăzi

Chișinău, 22 iunie 2020 –  În cadrul celei de-a doua sesiune a Taberei parlamentare online, lansate astăzi, participă circa 30 de tineri cu vârsta de 13-15 ani.

La inaugurarea sesiunii a participat Secretarul general adjunct al Parlamentului, Lilia Melnic, care a subliniat importanța activităților de educație civică, organizate de Parlament pentru a  ajuta adolescenții să afle cât mai multe informații despre instituție și a-i încuraja să se implice activ în procesul decizional.

”Această tabără online este o parte componentă a activităților de educație civică care, sperăm noi, va contribui la sporirea interesului tinerilor față de activitatea parlamentară”, a menționat Lilia Melnic.

Tabăra parlamentară online este un proiect de educație civică pentru copii și tineri,  organizată de Parlamentul Republicii Moldova cu scopul de a-i informa în formă accesibilă și pe înțelesul acestora despre activitatea comisiilor și a subdiviziunilor structurale ale instituției parlamentare.

Prima sesiune, pentru copii de vârstă 10-12 ani,  a avut loc în perioada 15-19 iunie 2020 și la ea au participat 35 de copii. Urmează încă 2 sesiuni:  dedicate categoriilor 13-15 ani și 16-18 ani care se vor desfășura în perioada 22 iunie – 3 iulie curent.   Fiecare participant va primi la final un Certificat de participare la prima Tabără parlamentară online.

G76Q6475

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More