Atelier de lectură pentru copii la Biblioteca Parlamentului: elevii s-au întâlnit cu poetul Vasile Romanciuc
Chișinău, 4 mai 2026 – Biblioteca Parlamentului a adus bucuria lecturii mai aproape de copii într-un atelier în care elevii s-au întâlnit cu poetul Vasile Romanciuc și au descoperit, prin dialog, lumea poeziilor sale.
Copiii din clasa a III „N” de la Liceul „Da Vinci”, împreună cu învățătoarea lor, Maia Nani, au discutat despre poeziile din volumul „Poezii mici de crescut mare” de Vasile Romanciuc, ilustrat de Victoria Rață și apărut anul trecut la Editura „Prut”. Elevii au venit bine pregătiți la eveniment, au recitat poezii și au vorbit cu sinceritate despre ceea ce au descoperit în versuri: îndemnuri la bunătate, dragoste față de familie și țară, respect pentru natură și pentru limba română.
Copiii au transformat atelierul de lectură într-un joc interactiv, prezentând desene inspirate din versuri și invitându-l pe autor să ghicească poeziile ilustrate. La rândul său, Vasile Romanciuc, un bun prieten al copiilor și al cuvintelor, i-a încurajat să creeze propriile catrene, susținându-le primele încercări literare.
Activitatea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări, în care elevii, cu admirație și interes, au dorit să afle mai multe despre începuturile literare ale poetului, cărțile sale preferate și pașii pe care i-ar putea urma pentru a deveni, la rândul lor, scriitori.
„Elevii m-au impresionat pentru că vorbesc o limbă română foarte frumoasă. Au recitat foarte bine, cred că au talent actoricesc și nu numai. Mă bucur că elevii din clasa a treia au simțit că în Parlament se poate face nu doar politică, ci se pot discuta și lucruri de suflet”, a menționat poetul Vasile Romanciuc.
Președinta Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a subliniat importanța lecturii: „Lectura oferă copiilor multiple șanse de dezvoltare. Cu cât citim mai mult, cu atât ne dezvoltăm mai bine capacitatea de comunicare și gândirea critică”.
La eveniment a participat și Secretara generală adjunctă a Parlamentului, Tamara Gheorghița, care a apreciat inițiativa și implicarea elevilor.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


