Situația actuală din regiunea transnistreană, discutată la ședința Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare
Chișinău, 6 martie 2026 – Membrii Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare s-au întrunit în prima ședință din actuala legislatură. La discuții au participat viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, copreședintele Comisiei Unificate de Control (CUC) ) din partea Chișinăului, Sergiu Golovaci, și șeful Biroului politici de reintegrare, Alin Gvidiani.
Discuțiile au vizat mai multe subiecte de actualitate, în special situația curentă din regiunea transnistreană în domeniile politic, economic și social, precum și situația din Zona de securitate.
Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a vorbit în fața membrilor comisiei despre procesul de implementare a politicilor de reintegrare și a prezentat rezultatele atinse în acest domeniu pe parcursul anului precedent. La rândul său, copreședintele CUC, Sergiu Golovaci, a prezentat un raport privind proiectele de importanță socială implementate în localitățile din Zona de securitate în anul 2025.
Comisia parlamentară specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova a fost creată pentru prima dată în anul 2021, la propunerea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu.
Obiectivul acesteia este de a monitoriza și evalua situația privind politicile de reintegrare și de a elabora propuneri și recomandări care să contribuie la redobândirea încrederii și la apropierea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Comisia specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare