Parlamentul a luat act de demisia unui membru al Comisiei de evaluare a judecătorilor
Chișinău, 29 decembrie 2025 – Parlamentul a luat act de cererea de demisie a lui Scott Bales din funcția de membru al Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție.
Mandatul membrului internațional al Comisiei de evaluare a judecătorilor se va încheia la 1 ianuarie 2026, ca urmare a pensionării.
Scott Bales a activat în cadrul Comisiei din iunie 2023, perioadă în care a deținut funcția de membru și, ulterior, de președinte al acesteia. Pe parcursul mandatului său, Comisia a finalizat peste 100 de evaluări ale judecătorilor, precum și ale candidaților la funcții în sistemul judiciar și în Consiliul Superior al Magistraturii.
Comisia de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție este formată din șase membri – trei naționali și trei internaționali – numiți de Parlament cu votul a 3/5 din numărul deputaților aleși.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova