Parlamentul a luat act de demisia unor deputați. Mandatele vacante vor fi atribuite candidaților supleanți

Chișinău, 31 octombrie 2025 – Parlamentul a luat act de demisia unor deputați. Cinci parlamentari au renunțat la mandat, după ce au devenit membri ai cabinetului de miniștri condus de Prim-ministrul Alexandru Munteanu.

Astfel, Vladimir Bolea va activa, în continuare, în funcția de vicepremier, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar Mihail Popșoi – în funcția de viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe. Dan Perciun va fi ministru al Educației și Cercetării, iar Ludmila Catlabuga – ministră a Agriculturii și Industriei Alimentare. De asemenea, Emil Ceban a renunțat la mandatul de deputat, după ce a fost numit în funcția de ministru al Sănătății.

Totodată, Dorin Recean și Artur Mija au depus cereri de demisie după ce, anterior, au anunțat că se retrag din politică. Iar Nicolae Popescu și-a dat demisia după ce a fost numit în funcția de emisar special al Președintelui Republicii Moldova pentru afaceri europene și parteneriate strategice.

Toți deputații au solicitat demisia începând cu data de 1 noiembrie 2025. În conformitate cu Legea despre statutul deputatului în Parlament, mandatele vacant vor fi atribuite supleanților imediat următori de pe lista concurentului electoral „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Este vorba despre Igor Talmazan, Angela Munteanu-Pojoga, Veronica Cupcea, Veronica Briceag, Liliana Grosu, Alexandr Trubca, Gheorghe Ichim și Valeriu Carțîn.

Potrivit legislației, mandatul de deputat este incompatibil cu funcțiile de Președinte al Republicii Moldova, membru al Guvernului, Avocat al Poporului sau Avocat al poporului pentru drepturile copilului și ales local. De asemenea, acesta este incompatibil cu exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un stat străin sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului. În aceste cazuri, parlamentarul are la dispoziție 30 de zile să demisioneze din funcția care este incompatibilă cu mandatul de deputat.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...