Șeful legislativului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță

Chișinău, 26 iunie 2025 – Șeful legislativului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță. Discuțiile au vizat agenda de reforme și progresele înregistrate de țara noastră în parcursul european.

„Aderarea la Uniunea Europeană este singura cale care poate asigura prosperitate, pace, siguranță, iar obiectivul nostru este ca în 2028 să fim parte a marii familie europene. Știm că acest drum nu este ușor, dar avem convingerea că, alături de parteneri și prieteni, vom reuși să fim de partea bună a istoriei”, a accentuat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

De asemenea, șeful legislativului și-a exprimat recunoștința pentru suportul de care beneficiază Republica Moldova din partea partenerilor europeni. Recent, în Parlamentul European a fost votat un Raport care reconfirmă acest sprijin. La fel, Președintele Parlamentului s-a referit la Planul de Creștere pentru Moldova. „Prin intermediul acestui pachet de suport financiar, care este cel mai mare din istoria țării, vom reuși să construim o Moldovă mai puternică și mai prosperă”, a punctat Igor Grosu.

26.06.2025 Întrevederea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...