Proiect PAS: Mai puțină birocrație și proceduri mai simple de intrare în dreptul de moștenire

Chișinău, 10 martie 2025 – Un grup de deputați PAS a înregistrat astăzi un proiect de lege ce propune modificări esențiale în regimul juridic al moștenirii, răspunzând mai multor problemele apărute după modificările legislative din 2018.

Regulile actuale presupun birocrație excesivă și un limbaj mult prea complicat, în special pentru persoanele fără studii juridice. Un alt aspect controversat este excluderea soțului supraviețuitor din prima clasă de moștenire, obligându-l să împartă bunurile cu rude îndepărtate ale defunctului.

„Un exemplu clar al problemelor actuale este cel al unui cuplu care a trăit împreună timp de 52 de ani, fără a avea copii. După decesul soțului, moștenitori au devenit frații și surorile acestuia, iar ulterior, copiii acestora — în număr mare și răspândiți în diverse țări — au devenit la rândul lor moștenitori. Această situație complică drastic gestionarea patrimoniului”, a declarat deputatul PAS Artemie Catanoi.

Proiectul de lege propune:

  • restabilirea soțului supraviețuitor în prima clasă de moștenire, ca beneficiar principal al bunurilor comune
  • eliminarea prezumției de acceptare a moștenirii și revenirea la sistemul tradițional, unde moștenirea se acceptă doar prin cerere expresă
  • extinderea termenului de acceptare a moștenirii de la 6 la 12 luni
  • simplificarea procedurilor birocratice pentru moștenitori

Urmează consultări publice, care vor avea loc săptămâna viitoare, și la care vor fi invitați Camera Notarială, notarii, mediul academic și cetățenii interesați.

„Acest proiect de lege vine să simplifice procedurile, astfel încât cetățenii să intre mai ușor în moștenire și să beneficieze de procese mai puțin costisitoare”, a declarat și deputatul PAS Igor Chiriac.

Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...