Măsuri legislative pentru combaterea și prevenirea exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale asupra copiilor
Chișinău, 10 iulie 2024 – Comisia juridică, numiri și imunități a examinat un proiect de lege care conține măsuri pentru combaterea și prevenirea exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale asupra copiilor. Inițiativa legislativă transpune integral Directiva Uniunii Europene privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile. Documentul a fost elaborat de Ministerul Justiției și va fi propus spre aprobare în prima lectură în plenul Parlamentului.
PROIECTUL prevedere alinierea noțiunii de pornografie infantilă din legislație la normele Uniunii Europene. Autorii documentului mai propun modificarea Codului penal, pentru a înăspri pedepsele și pentru a face posibilă tragerea la răspundere pentru fapte aferente abuzului și exploatării sexuale a copiilor, cum ar fi constrângerea copilului în scopuri sexuale; determinarea persoanei care nu a împlinit 16 ani să asiste la acte sexuale sau la acțiuni cu caracter sexual; participarea copilului la spectacole pornografice; determinarea sau constrângerea copilului la prostituție. La fel, sunt propuse modificări la Codul de procedură penală, astfel încât victimele să aibă acces imediat la servicii de asistență juridică, iar numărul de audiențe repetate să fie redus. De asemenea, va fi asigurată confidențialitatea informațiilor din dosar, pentru a proteja victimele abuzurilor.
Mai sunt propuse modificări la Legea privind drepturile copiilor, pentru ca statul să organizeze campanii de sensibilizare asupra drepturilor copilului împotriva oricăror forme de violență, abuz, neglijare, exploatare sau trafic.
După adoptare, proiectul de lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova