Locuitorii din Bălți vor avea troleibuze noi

Chișinău, 15 decembrie 2023 – Troleibuzele care vor fi procurate pentru locuitorii municipiului Bălți vor fi scutite de taxele vamale. Parlamentul a votat, în prima lectură, un proiect de lege privind introducerea în Republica Moldova a unor unități de transport electric.

Este vorba despre 22 de troleibuze noi, cu parcurs autonom de cursă lungă, în valoare totală de 5,8 milioane de euro. Troleibuzele urmează să circule în Bălți, dar și să conecteze orașul cu satele Corlăteni, Elizaveta și Răuțel. Mijloacele de transport vor fi cumpărate din Ucraina și urmează să ajungă în curând în țara noastră. Totodată, în muncipiul Bălți urmează a fi modernizat iluminatul stradal.

Aceste investiții vor fi finanțate din creditul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în sumă de 4,6 milione de euro şi din grantul Fondului de investiţii pentru vecinătate al Uniunii Europene în valoare de 2,4 milioane de euro.

15.12.2023 Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...