Un grup de funcționari ai Adunării Populare a Găgăuziei efectuează un stagiu la Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova

Chișinău, 2 octombrie 2023 – Patru funcționari publici din cadrul Adunării Populare a Găgăuziei participă la un stagiu de documentare și informare la Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova. Stagiul se va desfășura în perioada 2-6 octombrie 2023.

Pe durata acestuia, funcționarii se vor familiariza cu modul de organizare și funcționare a Secretariatului Parlamentului, în special cu activitatea Direcției generale documentare parlamentară, Direcției generale juridice, Direcție resurse umane și a Direcției petiții și audiențe. De asemenea, aceștia vor fi informați despre activitatea comisiilor parlamentare și a secretariatelor acestora. Agenda stagiului mai include asistarea la ședințele unor comisii parlamentare, precum și la ședința plenară a Parlamentului.

Stagiul de documentare și informare la Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova își propune dezvoltarea abilităților și cunoștințelor practice ale funcționarilor din cadrul Adunării Populare a Găgăuziei, precum și un schimb de experiență între angajații celor două instituții.

Organizarea stagiului a fost facilitată de CMI – Fundația pentru pace Martti Ahtisaari, în cadrul proiectului „Susținerea dialogului instituționalizat și sustenabil privind Autonomia Găgăuzia”.

02.10.2023 Participanții la programul de stagiu pentru funcționarii publici din Adunarea Populară a Găgăuziei la Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...