Igor Grosu a discutat cu Bogdan Aurescu, consilierul prezidențial pentru politică externă al Președintelui României

Chișinău, 25 iulie 2023 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Bogdan Aurescu, consilierul prezidențial pentru politică externă al Președintelui României. Șeful legislativului i-a mulțumit pentru tot sprijinul acordat țării noastre, în special în efortul pentru deschiderea negocierilor cu Uniunea Europeană.

În discuții a fost menționată importanța inițiativei României de a institui, la nivel european, un regim separat de sancțiuni împotriva persoanelor care încearcă să destabilizeze situația din țara noastră. Oficialii au abordat și subiectul securității din regiune, în contextul ultimelor atacuri ale Federației Ruse în Ucraina. Președintele Parlamentului a subliniat că România este un partener de încredere al țării noastre și în acest context. „Prin Platforma de Sprijin pentru Moldova, o inițiativă a României, Germaniei și Franței, țara noastră a reușit să obțină sprijin pentru a trece cu bine peste această iarnă, să gestioneze eficient fluxul de refugiați și, nu în ultimul rând, să asigure pacea în țară și să se concentreze pe agenda europeană”, a mai spus Igor Grosu la întrevederea cu Bogdan Aurescu, consilierul prezidențial pentru politică externă al Președintelui României.

24.07.2023 Întrevederea Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, cu Bogdan Aurescu, consilier prezidențial pentru politică externă al Președintelui României

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...