Parlamentul a numit în funcție trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii

Chișinău, 30 martie 2023 – Tatiana Ciaglic, Ion Guzun și Alexandru Postica au fost numiți, pe un mandat de șase ani, în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. La ședința de astăzi, Parlamentul a votat trei proiecte de hotărâri care prevăd acest lucru.

Candidaturile au fost propuse Parlamentului după desfășurarea concursului pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Concursul a fost desfășurat după ce toți cei trei candidați au promovat evaluarea efectuată de Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor.

Potrivit legislației, Consiliul Superior al Magistraturii este constituit din 12 membri. Șase dintre ei, care nu fac parte din rândul judecătorilor, sunt numiți de Parlament, cu votul a trei cincimi dintre deputații aleși.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...