Comisia mediu și dezvoltare regională organizează consultări publice asupra proiectului de modificare a legii cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane și rurale
Chișinău, 23 decembrie 2022 – Comisia mediu și dezvoltare regională anunță organizarea consultărilor publice asupra proiectului de modificare a Legii nr. 591/1999 cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane și rurale, înregistrat în Parlament cu nr. 428 din 25.11.2022.
Consultările publice se vor desfășura luni, 26 decembrie, cu începere de la ora 10:00, în incinta Parlamentului Republicii Moldova, biroul 915.
În acest context, părțile interesate sunt invitate să transmită propunerile la subiect, cu argumentările de rigoare, și să confirme participarea până la data de 26 decembrie 2022, la adresa electronică: cmd@parlament.md, alexandru.danuta@parlament.md sau la numărul de telefon 022 820 514.
Textul proiectului poate fi consultat AICI.
Comisia mediu și dezvoltare regională