Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare din următoarea perioadă
Chișinău, 23 noiembrie 2022 – Membrii Biroului permanent au aprobat ordinea de zi a ședințelor în plen ale Parlamentului din perioada 24 noiembrie – 1 decembrie 2022.
Deputații vor examina ratificarea celui de-al 14-lea amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creșterea economică durabilă ancorată în integrarea europeană. De asemenea, în a doua lectură, vor fi dezbătute modificări la mai multe acte normative, printre care Legea cu privire la întreprinderile mici și mijlocii sau la Legea privind piața de capital.
Parlamentarii urmează să aprobe în lectura a doua proiectul Codului electoral al Republicii Moldova. Pe ordinea de zi se regăsește și proiectul unei Declarații a Parlamentului Republicii Moldova cu privire la condamnarea Marii Înfometări (Holodomor) din anii 1932-1933 din Ucraina.
Mâine, Parlamentul va examina moțiunea simplă asupra politicilor desfășurate de Ministerul Justiției în domeniul justiției.
Vineri, Comisarul European pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, va susține un discurs în ședința plenară a Parlamentului.
Joi, 24 noiembrie, ședința plenară va începe la ora 11:00, iar vineri, 25 noiembrie – la ora 10:00.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova