Clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile steagului Ucrainei, cu ocazia Zilei Independenței țării vecine

Chișinău, 24 august 2022 – În această seară, clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile steagului Ucrainei, în semn de solidaritate cu țara vecină, care astăzi își marchează Ziua Independenței.

La celebrarea celor 31 de ani de independență a Ucrainei, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adresat un mesaj, în care a subliniat că  poporul ucrainean este de neînfrânt, este un popor liber și demn și va dăinui mulți ani înainte.

”Republica Moldova este alături de poporul ucrainean și va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi nevoie. Lumea liberă va fi alături de Ucraina până la victorie”, a menționat Igor Grosu.

Șeful Legislativului a mai declarat că Ucraina continuă să lupte cu un curaj nemărginit pentru libertatea și demnitatea poporului său, dar și pentru libertatea noastră.

”Asta vom continua să le transmitem ucrainenilor și ucrainencelor: La mulți ani, Ucraina! Слава Україні!”, a accentuat Igor Grosu.

24.08.2022 - Clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile steagului Ucrainei, cu ocazia Zilei Independenței țării vecine

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...