Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în discuție cu parlamentarii austrieci: ”Vom merge hotărât înainte, fără compromisuri pentru agenda noastră internă”

Chișinău, 22 iunie 2022 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat astăzi cu membrii Grupului parlamentar de prietenie Austria – Moldova, Ucraina, Belarus, aflați în vizită în țara noastră.  

Discuțiile dintre oficiali s-au referit la subiecte precum evoluțiile de pe ambele maluri ale Nistrului, agenda de reforme a Republicii Moldova și situația regională de securitate. Șeful Legislativului a mulțumit parlamentarilor austrieci pentru asistența generoasă pentru dezvoltare oferită țării noastre de Republica Austria în cei 30 de ani de relații diplomatice moldo-austriece, precum și pentru asistența umanitară acordată în contextul crizei refugiaților. Președintele Parlamentului a menționat că Republica Moldova va continua să ajute refugiații ucraineni, acordând o importanță sporită integrării lor sociale.

Un subiect aparte al discuțiilor l-a constituit cel al agendei europene. Președintele Parlamentului a reiterat că Republica Moldova va continua să rămână ferm atașată proceselor de integrare europeană, iar acest lucru transmite un mesaj de încredere cetățenilor noștri. ”Rămânem ferm ancorați în obiectivul nostru principal – reformele – și sperăm să primim un răspuns pozitiv din partea Consiliului European la cererea noastră de acordare a statutului de candidat pentru aderare la UE. Avem încă mult de lucru – reforma justiției, lupta cu corupția, consolidarea instituțiilor, combaterea propagandei –, dar vom merge hotărât înainte, fără compromisuri pentru agenda noastră internă”, a spus Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Discuțiile s-au referit și la importanța intensificării cooperării la nivel parlamentar, în special la nivel de comisii parlamentare, precum și la consolidarea relațiilor economice, ținând cont de evoluțiile regionale generate de războiul din Ucraina.

22.06.2022 Întrevederea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu delegația Grupului de prietenie cu Moldova din Parlamentul Austriei

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...