Modificări la Legea cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și al producției alcoolice, aprobate în prima lectură

Chișinău, 17 februarie 2022 – Deputații au aprobat, în prima lectură, modificări la cadrul normativ în domeniul fabricării și circulației produselor alcoolice. Documentul a fost susținut cu votul a 57 de deputați.

Scopul PROIECTULUI este de a garanta autenticitatea și calitatea înaltă a acestor tipuri de produse, de a asigura trasabilitatea producției și comercializării și de a exclude concurența neloială în acest sector.

Astfel, una dintre principalele prevederi ale proiectului este introducerea unor noțiuni de bază, printre care ”băutură slab alcoolică” și ”băutură cu un conținut redus de alcool”. Autorii proiectului susțin că această modificare este necesară, întrucât, în prezent, aceste categorii de produse, care sunt consumate în special de tineri, nu sunt reglementate în legislația națională.

O altă modificare propusă este includerea obligativității de prezentare a declarației de fabricare și de circulație, care va conține date pentru fiecare categorie de produs despre stocul la începutul anului, producerea, comercializarea și stocul la finele anului. Aceste date vor fi folosite la elaborarea prognozelor de dezvoltare a sectoarelor.

Proiectul de lege mai prevede excluderea obligativității de aplicare a dopului cu dispersie la îmbutelierea băuturilor alcoolice tari. Prin asta, se urmărește asigurarea competitivității pe piață, în condițiile în care această practică nu se aplică în alte țări.

17.02.2022 Ședința plenară a Parlamentului

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...