Parlamentul a fost gazda vizitei unui grup de elevi, organizată de Comisia drepturile omului și relații interetnice
Chișinău, 10 decembrie 2021 – Parlamentul Republicii Moldova a primit în vizită un grup de elevi din capitală, cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, marcată anual la data de 10 decembrie. Aceasta a fost instituită odată cu adoptarea și proclamarea de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a Declarației Universale a Drepturilor Omului.
În cadrul vizitei, elevii s-au întâlnit cu un grup de deputați. Au discutat cu președintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Grigore Novac și membrii acesteia, cu Elena Beleacova, membru al Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, expert în domeniul relațiilor interetnice.
Copiii au fost informați despre activitățile deputaților, cum se adoptă actele legislative și care este istoria instituției legislative. De asemenea, au vizitat Sala Europei, muzeul Parlamentului și sala de ședințe plenare, unde au avut ocazia să își împărtășească impresiile cu deputații.
Grigore Novac a explicat elevilor cum un proiect devine lege obligatorie, ce acte legislative importante pentru protecția copiilor se adoptă, cum deputații promovează interesul superior al Copilului și ce pot face copiii pentru ași proteja drepturile.
Președintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice le-a vorbit copiilor despre importanța Declarației Universale a Drepturilor Omului și a altor instrumente juridice internaționale, regionale și naționale în materie de protecție a drepturilor copilului. În acest context, elevii au manifestat o atenție sporită față de Convenția privind drepturile copilului, cea mai importantă lege internațională ce include setul complet de drepturi ale copilului.
În dialogul interactiv, copiii au întrebat despre rolul Parlamentului în asigurarea protecției drepturilor copiilor și despre contribuția Comisiei drepturile omului și relații interetnice în acest proces.
Scopul vizitei a fost sensibilizarea tinerei generații despre importanța de a cunoaște și apăra drepturile fundamentale, or drepturile omului sunt universale și indivizibile.
Comisia drepturile omului și relații interetnice
