Proiectul de modificare a Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă va fi supus consultărilor publice
Chișinău, 18 octombrie 2021 – Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a anunțat desfășurarea consultărilor publice asupra proiectului de modificare a Legii nr.130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă.
Proiectul este înregistrat în Parlament cu nr.286 din 18.10.2021.
Reprezentanții societății civile, ai administrației publice locale, precum și alți actori interesați sunt invitați să transmită recomandările și/sau obiecțiile, cu argumentele de rigoare, în formă scrisă la adresa electronică: csn@parlament.md.
După recepționarea recomandărilor, acestea vor fi incluse în sinteza amendamentelor, care va fi examinată la una dintre ședințele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.
Conform Regulamentului Parlamentului, termenul pentru dezbaterea proiectelor de acte legislative, de către comisia sesizată în fond, este de cel mult 60 de zile lucrătoare, dacă Biroul permanent nu stabilește un alt termen.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova