Igor Grosu a adresat un mesaj de felicitare Președintelui Adunării Naționale a Republicii Coreea, cu ocazia Zilei Naționale a țării

Chișinău, 03 octombrie 2021 – Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a adresat Președintelui Adunării Naționale a Republicii Coreea, Byeong-Seug Park, un mesaj de felicitare prilejuit de Ziua Națională a acestei țări.

În mesaj se arată:

”Excelență,

În numele Parlamentului Republicii Moldova și al meu personal, Vă adresez sincere felicitări cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Coreea, dorindu-Vă succese și prosperitate.

Îmi exprim încrederea că Republica Moldova și Republica Coreea vor continua să depună eforturi comune pentru a menține un dialog deschis și constructiv, bazat pe înțelegere reciprocă. Totodată, am convingerea că prin aprofundarea dialogului parlamentar vom susține avansarea cooperării noastre bilaterale.

Dorindu-Vă sănătate, pace și fericire, rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații”.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...