PAS, după cea de-a doua rundă de consultări la Președinție: „Această țară are nevoie de alegeri anticipateˮ
Chișinău, 12 februarie 2021 – Deputații PAS: Igor Grosu, Sergiu Litvinenco, Mihai Popșoi, au participat în seara zilei de 11 februarie la o nouă rundă de negocieri cu președintele Maia Sandu. Consultările au fost anunțate imediat după ședința de plen a Parlamentului în care a fost epuizată prima tentativă de învestire a unui guvern și a fost anunțată crearea unei majorități parlamentare care a înaintat un alt candidat la funcția de prim-ministru al Guvernului.
După discuțiile cu Președinta Maia Sandu, liderul Fracțiunii PAS, Igor Grosu, a declarat: „Noi am reiterat ceea ce am spus și înainte de această tentativă, că această țară are nevoie de alegeri anticipate. Astăzi, în Parlament, am asistat la o reîncarnare a alianței Plahotniuc-Dodon-Șor. Este o alianță toxică, periculoasă. Cetățenii au văzut pe viu că ei se tem de alegeri anticipate, însă noi vom rămâne consecvenți și vom merge mai departe pe această linieˮ.
Președintele PAS a precizat că în aceste condiții, orice Guvern, oricât de temporar ar fi, nu rezolvă problemele țării, dar le amână și le acutizează, iar Dodon și PSRM nu au făcut altceva decât să dea foc la țară.
Fracțiunea PAS