Fracțiunea PAS a sesizat Curtea Constituțională: „Așa-numita stare de urgență este un fake clasicˮ

Chișinău, 09 aprilie 2021 – Deputații PAS, Sergiu Litvinenco și Veronica Roșca, au solicitat Curții Constituționale examinarea în regim de urgență a sesizării privind exercitarea controlului constituționalității asupra celor două Hotărâri, a Parlamentului și a Guvernului, privind declararea stării de urgență și au cerut declararea acestora drept neconstituționale.

Deputatul Sergiu Litvinenco a declarat, în cadrul unui briefing de presă, că așa-numita stare de urgență este un fake clasic întrucât la adoptarea atât a hotărârii Parlamentului, cât și a Guvernului, au fost încălcate mai multe norme constituționale și legale.

„În primul rând, la declararea stării de urgență s-a încălcat procedura prescrisă de legea specială. Pe de o parte, Guvernul nu avea dreptul să propună starea de urgență având în vedere că este unul în exercițiu. Pe de altă parte, Parlamentul nu putea adopta o astfel de hotărâre, întrucât o propunere de declarare a stării de urgență nu putea veni de la deputați, ci exclusiv de la Guvern sau Președintele țării. Ceea ce a făcut majoritatea PSRM-Șor – Guvernul nu a adoptat „o inițiativă legislativă”, ci doar a făcut „o propunere”, pe când proiectul de hotărâre este înaintat de deputați – este un simplu artificiu juridic care nicidecum nu schimbă esența. Prin propunerea de a institui stare de urgență se are în vedere anume adoptarea proiectului de hotărâre a Parlamentului privind declararea stării de urgență incluzând măsurile obligatorii potrivit legii, și nicidecum altceva.

În al doilea rând, la declararea stării de urgență a fost încălcat principiul calității legii care derivă din art.23 al Legii Supreme. În actul adoptat de majoritatea PSRM-Șor nu există nicio claritate cu privire la măsurile care urmează a fi adoptate în timpul stării de urgență. Argumentul precum că „Comisia pentru situații excepționale” le va decide pe parcurs este unul declarativ și neconform prevederilor legale.

În al treilea rând, contrar dispozițiilor art.54 din Constituție, actul prin care se declară starea de urgență lasă loc de interpretări și de acțiuni disproporționate, care pot conduce la restrângerea nejustificată a drepturilor omului sub pretextul regimului de urgență națională. Formulările vagi, utilizate la declararea stării de urgență, lasă loc de abuzuri din partea autorităților competente, care ar putea atenta la drepturile și libertățile fundamentale ale omuluiˮ, a specificat deputatul.

09.04.2021 Briefing de presă al deputatului Sergiu LItvinenco, Fracțiunea PAS

Fracțiunea PAS, Blocul ACUM

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More